Ar fi vrut să aştearnă pe hârtie un roman de anticipaţie, pe baza ghicitului în bobi învăţat de la bunica. Ironia sorţii îl făcea să-şi descopere doar trecutul aproape uitat. Se tortura inchizitorial pentru a-şi afla viitorul, pornind de la întâmplări banale, dar găsea doar bariere. Privindu-se în oglindă, căutând ceva nou în complexitatea figurii sale, nu-şi putea lua ochii de la acel punct de plecare al copilăriei sale, o cicatrice amintindu-i de primul moment de cumpănă prin care trecuse. Sub salcia meditaţiilor sale, se întreba dacă nu cumva, fără această cicatrice, prezentul ar fi altfel, când apăru Amnăraş cu veşnica-i ţigară lipită de buza de jos. Aduse într-un suflet, nelipsitele veşti îi erau prezentate în altă ordine decât cea a importanţei lor. Erau despre un banal furt de găini, dispariţia presupusului Boieraş şi descoperirea apei miraculoase cu miros de iasomie, din fântâna lui Mihu. Mulţi băuseră din acea apă fără să conştientizeze acest parfum, găsind-o chiar puţin sălcie până când, poposind la umbra iodată a nucului ce învelea acoperişul fântânii, un copil însetat, după mai multe sorbituri... citeste mai departe