Arhiva SFera Online

      Te scoli lenes, îi simti trupul alaturi, zîmbesti pentru o clipa, cobori si te uiti la ceas. La naiba, ai întîrziat, gîndul te trezeste ca un dus rece, te îmbraci în graba, înfuleci cîteva felii de pîine, bei ramasitele cafelei de ieri si iesi, nu înainte de a smulge coala alba din masina de scris cu cele cîteva rînduri neterminate. Vei gasi tu timp sa le analizezi la redactie. Cu putin timp înainte de a pleca eziti, te întorci si înfunzi cubul în servieta.

      La ziar lipsa ta a fost neobservata si rasufli usurat, te strecori spre biroul tau, depui servieta lînga tine si scoti articolul. Chiar atunci îl vezi pe seful tau cautîndu-te cu privirea, intrînd pe usa de sticla si complimentînd tinerele aflate la claviatura calculatoarelor din jur. Îti trînteste un dosar în fata si-ti cere manuscrisul, iar tu, timid, întinzi foile aduse din masina de acasa, încercînd sa-ti ascunzi teama în spatele unui surîs. Cînd pleaca, oftezi usor si încerci sa intri în atmosfera din jur. Te integrezi din ce în ce mai preocupat în munca de birou, selectezi cîteva articole ale unor colaboratori pentru numarul de mîine, faci unele corecturi, adaugi cîte ceva în altele, gasesti cu satisfactie explicatii cu tenta poetica pentru cele cîteva fotografii din dosarul din fata ta.

      Te apuca un acces de stranuturi si te opresti putin din munca ta, îti dai seama abia acum de durerea de cap creata de concentrarea de pîna atunci. Gasesti cafeaua pe marginea biroului si-i multumesti în gînd Delei pentru gest. Atunci îti aduci aminte din nou de cubul salvator, uitat în servieta si, atent sa nu fii observat de ceilalti, îl cauti înauntru, îl scoti si îl privesti îndelung, îi înfrunti culorile reci afisate pe fetele sale. Mai arunci cîteva priviri fugare spre cei din jur si te avînti într-o cascada de miscari stiute numai de tine, te cufunzi din nou în labirintul combinatiilor cu speranta ca de data aceasta vei gasi cifrul. Acum ti se pare mai greu, însa reusesti în cele din urma sa restaurezi fata pe care ieri ai stricat-o.

      Rasufli usurat înca o data si îti permiti un moment de spionare a colegilor. Este prea cald si ai vrea sa deschizi un geam, te ridici nu înainte de a ascunde cubul într-un sertar, si te îndrepti spre fereastra. Te opresti la jumatate nedumerit, ce dracu', îti spui, parca acolo... îti revii rapid si o iei pe drumul corect si deschizi larg ferestrele spre larma de afara. Îl remarci amuzat pe partea opusa pe batrînul care de ani de zile vara îsi repara aceeasi masina, de parca între ei s-ar fi stabilit o relatie intima, autovehicolul sa-i ofere problemele, batrînul sa încerce într-una sa repare aceleasi piese. Ciudat, dar omul pare acum mai tînar, însa nu stai prea mult pe gînduri, cubul te atrage, te întorci în viteza, dar te lovesti surprins de biroul lui Iulian, ce mama dracului si-a pus asta biroul asa aproape de geam, îti zici nervos, îngaimi o scuza spre fata ascunsa dupa ochelarii imensi ai lui Iulian, si revii pe scaunul tau.

      Scoti Rubik-ul din sertar si începi înca o data sa-l mîngîi cu rasuciri alambicate, zîmbesti în tine la gîndul finalizarii care sta sa apara, uiti complet de ceilalti în încercarile tale. Ceva începe sa te framînte, începi încet sa te iriti, dar în sfîrsit ai facut-o, aproape ca strigi victorios, unii chiar s-au întors sa te priveasca absenti. Te faci ca tusesti, le arati ca esti preocupat de foile din fata si, cînd colegii revin la manuscrisele lor, abia atunci îti îndrepti ochii asupra cubului.

      Curcubeul îti pare acum mai ordonat, cele doua nivele reconstruite îti accentueaza bucuria, esti mai aproape ca niciodata de sfîrsit, rasucesti cubul pe toate partile si zîmbesti în sine, arunci priviri sfidatoare ultimului rînd de culori care nu par sa mai constituie o amenintare logicii tale. Îti aduci aminte de esecul de ieri în dorinta de a termina jocul dupa completarea primei fete, de graba de atunci si, cu parere de rau, îti amîni placerea pentru acasa.

      Ceva mai relaxat, revii la structura de mîine a paginii tale de ziar si ti se pare ca poti astepta seara.

      Acasa totul este normal, ea te întîmpina fericita, o saruti, iar copiii privesc desenele animate în care se amesteca animale caraghioase, stîrnind rîsetele fetelor. Ea îti promite o cina delicioasa, zîmbesti, dar abia astepti sa te încui în dormitor si sa reiei cautarile pentru Rubik-ul abia cumparat.

      Te asezi în fotoliu, respiri adînc, însa cum stii ca trebuie sa procedezi cu grija, nu te amagesti crezînd ca ai sa-l dai gata asa repede, însa, clipesti tu încurcat, realizezi brusc ca nu ti-ai format nici o stratagema, pîna acum te-ai bazat doar pe intuitie, nici nu ti-ai pus problema vreunei tehnici de lucru pentru cautarile tale. La gîndul acesta te simti mîndru, îti spui ca meritul tau e cu atît mai mult mai de valoare, iar bucuria îti este mult mai mare. Cu ideea aceasta în minte pornesti sa afli solutia finala, crezi ca intuitia de pîna acum te va ajuta în continuare, dar ceva te nelinisteste, începe sa te irite, nu stii ce te deranjeaza si totusi parca ai ghici pricina framîntarilor tale.

      Nu te lasi prins între aceste gînduri si continui sa rasucesti cubul, sa fragmentezi culorile abia realcatuite, dar mintea îti este cucerita încetul cu încetul de o nervozitate fara nume. Te surprinzi la anumite intervale ca privirile îti sînt fixate pe fotografiile de pe perete, fara a le vedea însa, cu gîndurile axate asupra unui lucru caruia nu-i poti atasa ceva concret.

      Îti silesti atentia sa cada asupra jocului, dar nu faci altceva decît sa amesteci cameleonul din mîna ta, fetele abia întregite se disipa între celelalte, iar tu nu mai ai ce face altceva decît sa iei totul de la capat. Ea vine si te invita la masa, împreuna cu copiii, însa în tine creste iritarea si scoti o înjuratura printre dinti; ea se întoarce surprinsa facînd parul blond sa-i sara pe spate, te priveste uimita, iar tu îngaimi o scuza, îi zîmbesti, o linistesti prin cuvinte blînde. Lasi cubul pe masa, la fel cum l-ai cumparat, cu fetele încurcate în universul multicolor si o urmezi supus la bucatarie.

      Si atunci, în tine izbucneste cauza nervozitatii tale, gîndul apare de la sine.

      De cînd dracu' purta Iulian ochelari?

      Din curiozitate profesionala pescuiesti ziarul proaspat scos de sub tipar, te asezi la birou si începi sa-l rasfoiesti. Citesti, uite, îti zici, baietii iar au facut treaba buna la politic, dai pagina, treci de partea sportiva si clipesti fara sa întelegi, îti vezi semnatura lipita de articolul pe care ai fi vrut sa-l scrii chiar în felul acesta, cu titlul asta, citesti, e chiar stilul tau, gura ti se usuca, ai vrea sa faci ceva, împaturesti ziarul si-l depui la loc pe birou, închizi ochii, simti ca ceva e putred, nu merge.

      Stai, te gîndesti, nu stii de unde sa începi. Si atunci îti amintesti cît de mult te-ai chinuit sa scrii articolul asta, ieri seful, care de obicei e un tip rezervat, te-a învrednicit cu o privire multumita, iar tu te-ai uitat pe furis spre colegii tai care însa nu remarcasera gestul superiorului vostru. Si totusi, te încrunti, ceva e putred, e... poate te-a apucat o amnezie, îti spui, dar simti ca e mai mult decît atît. Încerci sa-ti amintesti, dar stii ca toate au fost asa dintotdeauna, nu poti sa te agati de ceva.

      Blond, îti trece atunci prin minte, da, blond... blond? Ce dracu' te-a apucat, te încrunti tu, ce naiba se întîmpla, am facut o fixatie? Ar trebui sa faci ceva, sa-ti iei cîteva zile libere, sa scapi de stresul asta care uite, se pare ca te cucereste încet-încet, capul începe sa te doara putin.

      Si, firesc, îti amintesti de cub, de cubul Rubik care te-a mai relaxat în ultima vreme în situatii asemanatoare, dar, te opresti tu, începi sa tremuri, brusc ai revelatia, stii ca e absurd, însa ar putea sa fie mai mult decît un gînd nebun al tau. Cauti înfrigurat jocul blestemat, îl ascunzi în palme, iesi din birou cu un aer vinovat si te ascunzi la toaleta, închizi dupa tine usa si, oarecum mai potolit, te asezi usurat pe scaunul veceului. Cauti sa-ti ordonezi ideile, desfaci palmele si privesti cubul, încercînd sa-i smulgi enigma. Absurd, îti zici, dar în tine banuiala deja îti ocupa tot orizontul.

      Nu stii cum sa începi, dar legatura pare evidenta, lumea s-a schimbat de cînd ai cumparat chestia asta, desi nu poti spune cum, nu îti aduci aminte. E ceva legat de blond, de cuvîntul blond, dar îti scapa conexiunea si... Articolul! Da, articolul. Ai fi putut jura ca tu nu ai scris nimic, însa azi... si poate ca mai erau si altele, si toate de cînd ai pus mîna pe enigma pe care o privesti.

      Tremuri, începi sa transpiri, degetele parca îti sînt arse de atingerea aceasta, iar inima ti se accelereaza. Tu n-ai nici un drept sa schimbi lumea, stii prea bine ca firea ta apartine unui om linistit, fara aspiratii absurde, ai vrea sa fie totul ca la început, dar habar nu ai cum ai putea s-o faci, de altfel, nu tii minte cum a fost ieri, în ce masura ai modificat istoria, cum naiba ai putea s-o restaurezi, cum... Poate doar cu cubul. Desigur, desigur, te agati tu de ideea aceasta, cubul, daca l-ai completa...

      Dezamagit, îl lasi pe podea. Realizezi abia acum ca solutia nu ti-e la îndemîna deloc, a fost un noroc ieri ca ai putut sa refaci doua nivele, stii ca nu poti pretinde sa dezlegi misterul amestecului de culori atît de repede. Însa si tu ai o datorie, chiar mai mult decît atît, îti spui, ar trebui sa încerci...

      Brusc prin fata ochilor ti se deruleaza o viata plina de cautari în necunoscut a unei combinatii potrivite pentru cubul Rubik, dar stergi rapid din memorie aceasta prostie, nu ar avea sens, cel mult ai modifica poate iremediabil structura lumii tale.

      Esti dezamagit, te simti vinovat, dar chiar în aceasta clipa gasesti solutia, ea a fost mereu la îndemîna, însa nu stii de ce n-ai încercat-o mai de mult. Ei, cum sa nu, zîmbesti tu, cel mai simplu e sa descompui blestematia asta în partile componente, în cubuletele ce-i compun corpul. Îl iei cu mîini tremurînde, începi sa-l distrugi sistematic cu degete febrile, la început aluneci peste suprafata lucioasa, te stergi de transpiratie si-ti reiei mai atent munca de maruntire, depui neglijent pe podea partile mici, ca o destramare a sufletului unui cameleon.

      Atunci ies eu, fericita, tu scapi uimit scheletul cubului din mîna, te sprijini de faianta din spate, ma privesti cu groaza, însa surpriza îti este mult prea mare. Am fost întotdeauna amuzata de situatiile acestea, voi ma închipuiati îmbracata cu totul altfel. Îti las cîteva clipe în plus sa ma admiri, sa-mi privesti trupul de fecioara, apoi ma aplec, te îmbratisez, iar tu primesti sarutul cu buze reci, stii ca vom fi împreuna de acum înainte.

      În urma parasim petele colorate ale cubului, aruncate haotic, si o privire rece într-un trup de gheata.